CFR Cluj mai are două meciuri cruciale în cursa pentru al patrulea titlu la rând în Liga 1. Înaintea partidei de la Botoşani, antrenorul CFR-ului, Edi Iordănescu, e convins că echipa lui Marius Croitoru va pune mari probleme.
- Meciul FC Botoşani – CFR Cluj este programat marţi, 18 mai, de la ora 20:30, în direct pe Look Sport+.
FC Botoşani a pierdut în runda precedentă cu Academica Clinceni, scor 4-3, şi are şanse minime să mai prindă locul 4 în play-off.
Citește și
CFR Cluj vine după victoria entuziasmantă cu Universitatea Craiova, scor 3-1, în Bănie.
În sezonul regulat, CFR Cluj a pierdut la Botoşani cu 2-1, pe 8 februarie. În prima confruntare din play-off, CFR Cluj şi-a luat revanşa şi a câştigat cu 2-0 în Gruia, pe 28 aprilie.
"Mai avem două finale, iar prima este la Botoşani. Timpul este inamicul nostru din nou. Ne aşteptăm la o deplasare complicată, cu o echipă care mereu ne-a pus probleme şi care are miza ei pentru acest joc. Provocarea cea mai mare va fi să recuperăm echipa, timpul e foarte scurt pentru a pregăti cum trebuie jocul. Trebuie să punem accent pe partea de teorie. Sunt sigur că adversitatea va fi la parametri maximi.
Avem nevoie de puncte, trebuie să găsim energia necesară, pot fi trei puncte decisive pentru campionat, în sensul în care să avem prima şansă la titlu. Sper că vom face alegerile corecte pentru a aduce prospeţime în jocul echipei. Sunt sigur că obiectivul aduce echipa aproape, vom arăta aşa cum trebuie.
Cu siguranţă că ar fi important ca în ultimul meci să jucăm cu spectatori. E posibil să se joace cu titlul pe masă şi echipa are nevoie de sprijinul suporterilor. Dacă ne gândim şi la faptul că putem aduce un nou titlu pentru oraşul Cluj, ar fi cu atât mai frumos să ne putem bucura împreună la final", a spus Edi Iordănescu, la conferinţa de presă.