Citește și
Gloria Buzău a trecut pe teren propriu, scor 3-0, de gruparea Hermannstadt, în primul meci al etapei a 13-a din Superligă. Oaspeţii au avut doi jucători eliminaţi.
Omul meciului a fost Constantin Budescu. Experimentatul fotbalist a reuşit două goluri şi a oferit multe momente spectaculoase. Acesta a punctat că cei de 35 de ani nu îşi pun amprenta asupra evoluţiilor sale.
”(n.r. despre golul al doilea) Ne am uitat la cei mici, la Romania, şi ne-am luat şi noi după ei. Am ratat câteva faze, ne-am temut. Am reuşit să dominăm jocul şi am meritat să câştigăm.
(n.r. dacă devine tot mai bun pe măsură ce înaintează în vârstă) Sunt ca vinul roşu să zicem aşa. La noi e o problemă să zic aşa, când depaşesti 30 de ani. Pot să joc, am picat puţin fizic pe final, am avut o problemă. N-am putut să prind mini-cantonamentul pe care l-au avut băieţii.
Mă bucur că am reuşit să câştigăm, am făcut un joc bun. Nu ne aşteptam la 3-0, dar mă aşteptam să câştigam. Se leagă fazele, acasă chiar jucăm bine. În deplasare mai avem de lucrat”, a spus Budescu, la final de meci.