Meciul cu Manchester United părea să fie ultimul pentru Buffon în Champions League. PSG a pierdut cu 3-1, după ce câştigase în tur cu 2-0, şi a părăsit competiţia. Cu toate acestea, italianul nu se lasă până nu va câştiga marele trofeu. Goalkeeperul de 41 de ani şi-a prelungit pe două sezoane contractul cu parizienii. La echipa franceză a venit în 2018, după 17 ani la Iuventus. De trei ori a ajuns Buffon cu torinezii în finala Ligii, ultima dată chiar anul trecut. În 2006 a luat titlul mondial cu Italia, selecţionată pentru care a strâns 176 de partide. Cota sa a suferit, însă, o scădere dramatică în ultimii 7 ani. Dacă în 2012 valora 16 milioane de euro, acum se ridică la doar un milion.