Gigi Becali a fost sancţionat după declaraţiile considerate sexiste de către FRF. Becali a spus anul trecut că fotbalul nu e pentru femei, iar Federaţia l-a amendat cu 15.000 de lei. Nici clubul FCSB nu a scăpat, roş-albaştrii fiind obligaţi să achite 5.000 de lei. „O părere este o părere. Ce, nu mai avem dreptul la o părere? Nu e vorba de bani, că nu e mare lucru, sunt 3.000 de euro, dar e o problemă de principiu. O să atac decizia şi dacă judecătorul va decide că trebuie să plătesc, o să plătesc”, a spus Becali în Agerpres. Americanii de la CNN au făcut un material anul trecut despre declaraţiile lui Becali la adresa fotbalului feminin. Finanţatorul FCSB-ului a spus că se va retrage dacă va fi obligat să-şi facă echipă de fete.