Paris Saint-Germain a încheiat ”telenovela” Mbappe, după ce a anunţat oficial că atacantul francez a semnat prelungirea contractului pe încă 3 ani, dar e pe cale să dea, din nou peste cap lumea fotbalului.
Citește și
Mai multe surse anunţă că tehnicianul Mauricio Pochettino va părăsi campioana Franţei în această vară. În cadrul emisiunii Fotbal All Inclusive, Radu Banciu a explicat cu mult umor că antrenorul argentinian ar avea loc cu succes la FCSB.
”Este un om de paie absolut, ar fi bun să vină la FCSB. Să îl hingherească Gigi (n.r. Becali). Ăsta se duce şi la Biserică dacă îi zice Gigi. Plus că la PSG nu are timp să antreneze, probabil Mbappe a intervenit în favoarea lui şi a spus că e băiat bun... El 80% avea treburi administrative”, a comentat cu umor Banciu.
Pochettino, în vârstă de 50 de ani, şi-a început cariera de antrenor la Espanyol Barcelona (2009-2012), ultimul său club ca jucător.
El a mai antrenat pe Southampton (2013-2014), Tottenham (2014-2019) şi PSG, din 2021.