Sorana Cîrstea (locul 54 WTA) s-a calificat în optimile de finală la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe rusoaica Darya Kasatkina (37 WTA), scor 6-3, 6-2.
Meciul a durat o oră şi 19 minute. Românca a jucat foarte bine, agresiv, găsind echilibrul între forţă şi precizie.
Citește și
Sorana Cîrstea a speculat 5 dintre cele 11 oportunităţi de break avute şi a cedat serviciul de două ori.
31 de lovituri câştigătoare a reuşit Sorana Cîrstea, comiţând doar 20 de erori neforţate.
Darya Kasatkina a fost pedepsită pentru jocul ei pasiv şi pentru serviciul modest. Rusoaica a înregistrat 17 lovituri câştigătoare şi 15 erori neforţate.
Patience Pays @sorana_cirstea last reached the fourth round at #RolandGarros in 2009. Today, the 31-year-old Romanian returns with a 6-3, 6-2 win over Kasatkina. pic.twitter.com/hsMmGMODKt
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 4, 2021
În optimile de finală la Roland Garros, Sorana Cîrstea (31 de ani) este favorită în faţa slovenei Tamara Zidansek (locul 85 WTA).
Cîrstea şi Zidansek se vor înfrunta în premieră în circuitul WTA.
Pe partea de tablou a Soranei Cîrstea se află şi Ana Bogdan (102 WTA), care în turul 3 o înfruntă pe iberica Paula Badosa (35 WTA), chiar în acest moment.
Sorana Cîrstea are un sezon foarte bun pe zgură, cu 11 victorii şi 2 înfrângeri. A câştigat turneul de la Istanbul şi a ajuns în finală la Strasbourg.
Cel mai bun rezultat al Soranei Cîrstea pe zgura pariziană este sfertul de finală din 2009.