Valencia CF a anunţat, luni, deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva atacantului Rafa Mir, care a fost acuzat de agresiune sexuală.
„Clubul va deschide proceduri împotriva lui Rafa Mir după ce şi-a dat seama că stilul său de viaţă, în timpul liber, a afectat în mod incontestabil performanţa profesională aşteptată de la un jucător al clubului şi că a ofensat, de asemenea, încrederea pe care suporterii noştri o acordă tuturor jucătorilor”, a declarat Valencia într-un comunicat.
„Valencia CF doreşte să reitereze condamnarea fermă a violenţei în toate manifestările sale, respectând în acelaşi timp prezumţia de nevinovăţie”, a anunţat clubul. „Numai instanţele judecătoreşti pot decide când şi ce măsuri să ia cu privire la presupusele acte pentru care Rafa Mir este investigat”, a continuat conducerea echipei din campionatul spaniol.
„Cu toate acestea, în ceea ce priveşte clubul şi în limitele competenţelor sale, Valencia CF a analizat situaţia din punctul de vedere al regimului de sancţiuni aplicabil sectorului fotbalului profesionist şi a decis să ia măsuri disciplinare”, a conchis clubul, fără a oferi detalii despre aceste măsuri.