Trei fotbalişti amatori din Suedia au fost răniţi grav, joi seara, în timpul unui antrenament, ei fiind loviţi de fulger, relatează Le Figaro.
Opt răniţi, dintre care trei grav. Acesta a fost bilanţul provocat de o furtună violentă joi în Lidingö, o comună situată la est de capitala suedeză Stockholm. Şeful serviciilor de urgenţă, Barry Levis, a declarat pentru postul public de televiziune SVT că jucătorii amatori de fotbal au fost loviţi de fulger în timp ce se antrenau. Confruntaţi cu violenţa furtunii, aceştia s-au adăpostit sub un copac.
Citește și
"Opt persoane au fost duse la spital. Trei au fost grav rănite de fulger”, a declarat Josefine Bergenholtz-Gröndahl - purtătoarea de cuvânt a regiunii Stockholm - pentru AFP.