Un documentar despre ultimele 12 zile ale lui Federer pe terenul de tenis va fi lansat anul acesta.
Fostul mare sportiv a făcut anunţul pe reţelele de socializare, postând afişul documentarului.
Citește și
De asemenea, într-un videoclip postat pe pagina de Facebook a Grand Slam-ului de la Wimbledon este menţionat că Federer a permis unei echipe de filmare acces în cadrul turneului din Marea Britanie.
În 2021, Federer a participat la Wimbledon, fiind eliminat în sferturi de către Hubert Hurkacz. De la acea partidă, elveţianul a mai jucat doar în eventimentul său de retragere de la Laver Cup, din 2022.
Documentarul intitulat "Twelve Final Days" va fi lansat, pe Amazon Prime, în data de 20 iunie.
Roger Federer este unul dintre cei mai mari jucători de tenis din toate timpurile, câştigând 20 de Grand Slam-uri. De asemenea, Federer a petrecut 310 săptămâni pe prima poziţie în clasamentul ATP, din care şi un record de 237 de săptămâni consecutive.