CFR Cluj a realizat un nou transfer interesant. Campioana en-titre a României s-a înţeles cu Philip Otele (23 de ani), fotbalistul nigerian legitimat la UTA ce evoluează pe postul de extremă, informează GSP.
Otele a refuzat noul contract pe care i l-a oferit UTA, deşi conducerea ”Bătrânei Doamne” era dispusă să îi achite un salariu mai mare decât cel pe care îl primeşte în prezent. Otele nu a făcut parte din cantonamentul arădenilor din Antalya.
Citește și
A marcat 5 din cele 18 goluri ale UTA-ei
Sursa citată susţine că deşi înţelegerea va fi parafată în această perioadă de mercato, în zilele următoare, Otele va ajunge în Gruia abia din vară.
Philip Otele a jucat pentru UTA de 20 de ori în actualul sezon al Superligii, reuşind să înscrie 5 goluri, ceea ce îl transformă în cel mai bun marcator al arădenilor. Performanţa este impresionantă ţinând cont că penultima clasată a punctat doar de 18 ori în campionat.
El s-a remarcat în primul eşalon al fotbalului românesc pentru viteza sa şi pentru capacitatea de a evolua pe orice poziţie în compartimentul ofensiv.
Până acum, la CFR Cluj au venit Maglica (APOEL Nicosia), Ţâru (Jagiellonia), Peteleu (Kisvarda) şi Krasniqi (Ballkani). Pe lista plecărilor se numără Betancor (Pafos), Muanza (Apollon Smirnis) şi Gomes (”U” Cluj).
- 650.000 de euro reprezintă cota de piaţă a lui Philip Otele, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Sursa foto: Sport Pictures