AC Milan şi Internazionale Milano au terminat la egalitate, 1-1, Derby della Madonnina #300. În direct la Look Sport, Calhanoglu a deschis scorul, gazdele au egalat prin autogolul lui De Vrij, iar Ciprian Tătăruşanu a apărat un penalty executat de Lautaro Martinez.
După această reuşită, Tătăruşanu a fost MVP-ul partidei, iar în presa italiană au început să curgă materialele laudative. La final, portarul român a oferit şi un interviu în care a comentat ceea ce s-a întâmplat.
”Am studiat foarte atent modul în care Lautaro şutează de la 11 metri, alături de cei din stafful tehnic. Ştiam că Lautaro este primul lor executant la penalty-uri.
Citește și
Pe Calhanoglu îl ştiu foarte bine, dar problema a fost că şi el mă cunoaşte! A ştiut cum să şuteze. Dau totul pentru a ajuta echipa. Mă înţeleg foarte bine cu Maignan, de când a ajuns la Milano am încercat să-l ajut să se acomodeze mai uşor, mai ales pentru că eu vorbesc şi limba franceză.
Mereu mă antrenez cât pot de bine, vreau să fiu apt atunci când echipa are nevoie de mine”, a spus Tătăruşanu, conform Football-Italia.