Fanii Stelei au luat foc după anunţul potrivit căruia noul stadion din Ghencea ar putea fi inaugurat cu un meci de rugby. Asociaţia Steliştilor 1947 a publicat un comunicat în care precizează că noua arenă nu poate fi inaugurată decât cu un meci al echipei CSA Steaua.
Potrivit Prosport, Federaţia Română de Rugby intenţionează să organizeze pe stadionul Steaua toate cele trei partide pe care „Stejarii” le vor disputa în luna iulie. Este vorba despre duelul cu câştigătoarea dintre Belgia şi Olanda, din Rugby Europe Championship, precum şi amicalele cu Scoţia (cel mai important test din ultimul deceniu) şi Japonia.
Citește și
Federaţia condusă de către Alin Petrache vizează stadionul Steaua datorită capacităţii sale superioare faţă de cea a stadionului „Arcul de Triumf”. În iulie, se estimează că 25% din capacitatea stadionului va fi deschisă fanilor, aşadar peste 9.000 de persoane ar putea asista la meciurile „Stejarilor” în Ghencea.
Noul stadion Steaua este în administrarea CSA, are o capacitate de 31.000 de locuri şi a costat 94 de milioane de euro.
"Ar fi cea mai proastă mişcare pe care clubul Steaua ar putea să o facă, stadionul trebuie inaugurat cu un meci de fotbal şi, mai ales, de către clubul CSA Steaua Bucureşti!
STEAUA este numele care trebuie să apară pe tabela de marcaj, pe bilet sau transmisiune, nu doar pe scaune şi pe toate marcajele din jurul stadionului.
În altă ordine de idei, este un eveniment bun, prin aducerea naţionalei şi promovarea rugbyului, dar nu ca meci de inaugurare. Să sperăm că este doar o glumă şi nu intenţia clubului, sau poate că cineva îşi doreşte să ne submineze imaginea.
Inaugurarea Stadionului Steaua, cel supranumit Templul Fotbalului Românesc, construit acolo unde echipa de fotbal a Stelei a obţinut numeroase performanţe, se va face cu echipa de fotbal a Stelei. Firesc, nu? Aparent, nu pentru toţi, care ba cred că stadionul li se cuvine, că doar e făcut din banii lor, ba văd orice altă echipă la inaugurare în afara Stelei.
Iar ea se va face atunci când suporterii se vor întoarce pe stadioane, după 1 iunie, cum afirmă Ministrul Sportului, Eduard Novak, atunci când toate competiţiile interne se vor fi încheiat. E bine şi aşa.
Şi, cum cei din presă presupun că în iulie suporterii vor putea asista în număr mare la evenimente, căci ăsta ar fi unul dintre motivele pentru care meciul amical de rugby România - Scoţia s-ar juca în Ghencea, de ce nu s-ar face inaugurarea stadionului în iulie? Ce mai aşteptăm?
Bineînţeles, inaugurare între echipa de fotbal a Stelei, fie ea cea actuală sau formată din legende, şi o altă echipă. Sper că s-a înţeles asta deja", este comunicatul AS47.