Simona Halep (locul 13 WTA) a declarat că nu se mai teme de COVID-19 după ce s-a vaccinat şi i-a îndemnat şi pe alţii să se imunizeze pentru a contribui la eliminarea restricţiilor sanitare. În această noapte, românca joacă în turul 2 la Cincinnati, SUA, împotriva americancei Jessica Pegula.
Simona Halep, care va împlini 30 de ani luna viitoare, nu a călătorit la New York anul trecut, în septembrie, pentru US Open şi turneul de la Cincinnati (găzduit tot de New York în 2020), din cauza pandemiei. În luna octombrie, a fost testată pozitiv la coronavirus, iar în februarie 2021 s-a vaccinat în România.
Citește și
ATP şi WTA au recomandat jucătorilor să se vaccineze împotriva COVID-19. Sârbul Novak Djokovic (locul 1 mondial) şi grecul Stefanos Tsitsipas (locul 3 ATP) au declarat că nu vor face acest lucru atât timp cât vaccinul nu va fi obligatoriu.
''Nu mi-e teamă, deoarece m-am vaccinat. Mă simt protejată, sunt atentă, port masca atunci când sunt mulţi oameni în jurul meu. Mă simt foarte stresată când sunt într-o bulă sanitară. Dacă se va vaccina din ce în ce mai multă lume va fi mai bine, deoarece nu vom mai avea atâtea restricţii'', a declarat Simona Halep, după victoria de marţi de la Cincinnati, 6-4, 3-6, 6-1 cu poloneza Magda Linette, în primul tur.
În această noapte, în jurul orei 01:30, ora României, Simona Halep (locul 13 WTA) o va înfrunta pe americanca Jessica Pegula (locul 30 WTA) în turul 2 la Cincinnati.
1st win in over 3 months and it's another rollercoaster of a match from Simo. But even if she hurt, she kept fighting and took over the match in the 3rd set. Simona Halep defeated Magda Linette 6-4, 3-6, 6-1.#CincyTennis pic.twitter.com/tH0mm85FHH
— WTA Romania (@WTARomania) August 17, 2021