Reprezentativa de tineret a României a învins, sâmbătă seară, la Budapesta, selecţionata similară a Ungariei, cu scorul de 2-1, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei A de la Campionatul European U21. Tricolorii au revenit după ce maghiarii au deschis scorul în inferioritate numerică.
Căpitanul echipei noastre, Marius Marin a postat un mesaj pe o reţea de socializare, în care acuză că maghiarii au avut mai multe remarci rasiste, jucătorii români fiind jigniţi cu apelativul de ”ţigani”.
”Ţiganii ăştia, cum ne strigaţi voi pe teren, v-au bătut 2-1. Hai, România!”, a scris jucătorul celor de la Pisa, pe Instagram.
Citește și
Situaţia se pare că este una destul de delicată. Doi jucători ai naţionalei Ungariei ar fi adresat insulte rasiste fotbaliştilor noştri, atât în timpul partidei, cât şi la final, în zona tunelului de acces către vestiare.
„La finalul partidei Ungaria U21 – România U21, membrii staff-ului naţionalei României au aflat de la jucători că doi fotbalişti de la formaţia adversă au avut un comportament inadecvat în timpul meciului. Un incident similar s-a petrecut şi după fluierul de final, în zona vestiarelor. Duminică, Federaţia a informat UEFA despre aceste evenimente”, a transmis FRF, conform celor de la sport.ro.
Maghiarii nu au dat importanţă acestui eveniment şi au mutat discuţia pe alt subiect
”Deşi în acest meci s-au văzut îmbunătăţiri faţă de precedentul joc din grupă, naţionala Ungariei nu a reuşit, din nefericire, să îşi atingă obiectivul, acela de a câştiga. În ceea ce priveşte celelalte evenimente din meci, nu considerăm că are rost să le mai discutăm acum.
Trebuie adăugat că multe comentarii lipsite de fair-play de pe reţelele de socializare au fost şterse după meci. Responsabilitatea jucătorilor este una foarte mare în această privinţă”, a transmis departamentul de comunicare al Federaţiei Maghiare de Fotbal”, a transmis departamentul de comunicare al Federaţiei Ungariei.