Naţionala U21 a României va debuta în deplasare, cu Albania, în preliminariile Campionatului European din 2025. România a fost repartizată în Grupa E, alături de Elveţia, Finlanda, Albania, Muntenegru şi Armenia. Meciurile tricolorilor din preliminariile EURO 2025 se vor disputa în perioada septembrie 2023 – octombrie 2024.
În urma tragerii la sorţi au fost create 7 grupe de câte 6 echipe şi 2 grupe de câte 5. Se califică direct la EURO câştigătoarele celor 9 grupe şi cele mai bune 3 echipe clasate pe locul 2 (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe locul şase). Ultimele trei locuri de la turneu vor fi ocupate după un baraj, în dublă manşă, între celelalte 6 echipe de pe locurile secunde. Slovacia, ţara gazdă, este calificată direct.
Citește și
CALENDARUL GRUPEI ROMÂNIEI!
- 8 septembrie 2023: Armenia – Albania
- 12 septembrie 2023: Albania – ROMÂNIA; Finlanda – Elveţia; Armenia – Muntenegru
- 13 octombrie 2023: ROMÂNIA – Armenia; Elveţia – Muntenegru; Finlanda – Albania
- 17 octombrie 2023: ROMÂNIA – Finlanda; Albania – Muntenegru; Armenia – Elveţia
- 17 noiembrie 2023: ROMÂNIA – Albania; Elveţia – Armenia
- 21 noiembrie 2023: Elveţia – ROMÂNIA; Finlanda – Armenia; Muntenegru – Albania
- 22 martie 2024: Muntenegru – Armenia; Albania – Finlanda
- 26 martie 2024: Armenia – ROMÂNIA; Muntenegru – Finlanda; Albania – Elveţia
- 6 septembrie 2024: ROMÂNIA – Muntenegru; Armenia – Finlanda; Elveţia – Albania
- 10 septembrie 2024: Finlanda – ROMÂNIA; Muntenegru – Elveţia
- 11 octombrie 2024: Muntenegru – ROMÂNIA; Elveţia – Finlanda
- 15 octombrie 2024: ROMÂNIA – Elveţia; Albania – Armenia; Finlanda – Muntenegru.