Organizatorii maratonului de la Londra au anunţat că au primit 840.318 de cereri de înscriere pentru cursa din 2025, ceea ce depăşeşte recordul mondial de 578.374 de cereri stabilit la ediţia de anul trecut, relatează Reuters.
Peste 53.000 de alergători au încheiat săptămâna trecută cea de-a 44-a ediţie a maratonului, un record pentru acest eveniment, iar campioana olimpică Peres Jepchirchir a stabilit un record mondial la feminin.
Citește și
"Este un total absolut fenomenal", a declarat luni directorul evenimentului, Hugh Brasher. "În plus, creşterea numărului de cereri de înscriere din partea femeilor, de la aproximativ 43% anul trecut la 49% anul acesta, este excepţională şi ne apropie pentru prima dată de paritate în ceea ce priveşte înscrierile. Vrem să inspirăm oameni de toate vârstele şi abilităţile să devină activi, iar aceste cifre uimitoare, care bat recorduri, arată cum Maratonul TCS Londra face acest lucru şi cât de mulţi oameni vor să participe", a adăugat Brasher.
Maratonul de la Londra din 2025 este programat pentru 27 aprilie.