Andrei Peteleu (28 de ani) a fost titular pentru UTA în victoria cu Astra, scor 2-1, după ce la începutul lunii aprilie era depistat cu COVID-19. Deşi s-a vindecat, fundaşul încă resimte efectele bolii, iar în timpul partidei de la Giurgiu a prezentat probleme respiratorii.
Peteleu şi-a revenit însă şi a continuat meciul până în minutul 79, când a fost schimbat cu Simon Rrumbullaku.
"Din păcate, Peteleu are probleme după infectarea cu COVID. Se sufocă în timpul antrenamentelor, în timpul meciurilor. Am fost forţaţi să-l introducem după accidentarea lui Tomozei... E de admirat modul în care a dus jocul. Aţi văzut că a avut probleme inclusiv în prima repriză. I s-a făcut rău, mi-a spus că are probleme în a respira normal. A tras până la pauză şi atunci şi-a revenit un pic. Era o schimbare pregătită, cu Simo (n.r. Simon Rrumbullaku), dar din păcate ne-a destabiizat puţin acea schimbare.
Dar reacţia echipei a fost fantastică. Am crezut, ne-am creat ocazii şi am avut un spirit foarte bun.
Peteleu a avut simptome post-Covid, care pot apărea. El este foarte ok la analizele efecutate după ce s-a vindecat, vă daţi seama că nu riscam să-l introducem la efort maxim. Dar iată că apar acest probleme care se pot accentua odată ce trec minutele într-un meci", a declarat Laszlo Balint pentru Look Sport.
Citește și
UTA Arad a câştigat pe terenul celor de la Astra Giurgiu, cu 2-1, într-o partidă transmisă în direct pe Look Sport+.
În urma acestui rezultat, giurgiuvenii au emoţii cu retrogradarea. Formaţia lui Eugen Neagoe are doar un egal în ultimele patru partide şi se află la două puncte de primul loc de baraj, ocupat de Viitorul Constanţa, care are de jucat în această etapă cu Hermannstadt.
- Au marcat: Merloi '81 / Miculescu '22, Erico '89.
1-0, min. 22: Miculescu a primit o pasă lungă de la Roger şi a marcat cu un şut din marginea careului, din poziţie centrală;
1-1, min. 81: Bruno i-a pasat pe culoar, pe dreapta, lui Merloi, iar acesta a înscris cu un şut din colţul careului mic, balonul trecând pe sub portarul Iacob;
1-2, min. 89: Bustea a centrat din corner, de pe partea dreaptă şi Erico a înscris cu capul.
Au evoluat următoarele echipe:
Astra: D. Lazar (M. Popa '46) - David Bruno, Graovac, Găman, Lamanje - Canadija (Raspopovici '58), Crepulja, Răduţ - Stahl (Merloi '72), Montini, D. Gheorghe (V. Gheorghe '15, Balaure '58). Antrenor Eugen Neagoe;
UTA: Fl. Iacob - Peteleu (Roumpoulakou '79), Erico, Fl. Ilie, Şlyakov - Vorobjovas, Miculescu (Ad. Petre '88) - Roger, Hora (Albu '62), D. Rusu (Bustea '79) - Buhăcianu (Antal '63). Antrenor Laszlo Balint.
Cartonaşe galbene: Fl. Ilie '6, Buhăceanu '14, Erico '45, Iacob '90+3.