Inter Milano, câştigătoarea titlului în Serie A în acest sezon, se confruntă cu probleme financiare, pe fondul pandemiei de coronavirus. Preşedintele clubului, Steven Zhang, le-a cerut jucătorilor să renunţe la salariul lor pe două luni, potrivit cotidianului Gazzetta dello Sport.
Inter Milano a câştigat titlul cu numărul 19, dar este primul trofeu în Serie A din 2010 încoace.
Citește și
Inter a înregistrat pierderi de peste 100 milioane de euro în sezonul trecut, pe fondul pandemiei de coronavirus.
Clubul doreşte ca fiecare dintre fotbaliştii lui Inter şi membrii staff-ului tehnic să renunţe la salariul pe două luni, care nu a fost încă plătit, ceea ce ar reprezenta o sumă de aproximativ 25 milioane de euro brut.
Clubul milanez trebuie să obţină rapid o reducere a masei salariale, de circa 15%, achitând totodată sumele datorate până la 31 mai, pentru a respecta cerinţele Federaţiei
În cazul unui refuz al jucătorilor, preşedintele lui Inter va trece la planul B, care se bazează pe o modificare a contractelor individuale, în vederea unei micşorări a bugetului de salarii până la finele lunii iunie, permiţându-le totodată jucătorilor să încaseze ulterior sumele datorate, conform Gazzetta dello Sport.
Cu trei etape înainte de finalul sezonului în Serie A, Inter are un avans de 13 puncte faţă Atalanta şi AC Milan în fruntea clasamentului. În runda precedentă, Inter a făcut spectacol pe teren propriu cu Sampdoria, scor 5-1.
Sursa foto: Twitter Inter