Florin Tănase (27 de ani) poate pleca, în cele din urmă, de la FCSB în această vară. Căpitanul vicecampioanei României este dorit în China, iar discuţiile ar fi început deja. E clar că mutarea, dacă se va face, va costa 3 milioane de euro, aceasta fiind clauza din contractul dintre Tănase şi FCSB.
Oricum, mutarea are şanse de reuşită şi pentru că Gigi Becali a declarat că vrea să recupereze o sumă de bani pe care investit-o la FCSB în ultima perioadă, dar şi pentru că formaţia chineză îi poate oferi lui Tănase un salariu pe care acesta îl vrea, acesta fiind şi motivul pentru care a şi refuzat o trecere în Ungaria, conform GSP.
Citește și
”Gândul meu acum este să închid totul, să-mi scot banii şi gata. Dai milioane, le pierzi, mai şi vine unul şi-ţi spune că nu poţi juca pe stadion, mai vine unul să-i dai bani că nu eşti Steaua, mai vine unul şi te bagă la puşcărie că dai primă ca să joace corect (n.r. - dosarul Valiza).
Păi, pentru ce? Vând jucătorii cu salarii mari ca să-mi scot banii, apoi ne distrăm. Dar fără banii mei! Pe banii de la televiziune şi de la sponsori, dar nu când dă Becali câte 500.000 de euro pe lună. Să le dau bani jucătorilor care mănâncă bătaie de la U Cluj? Nu, tată!”, a afirmat Becali zilele trecute.
Florin Tănase a fost aproape de plecarea de la FCSB şi în iarnă
Florin Tănase era dat ca şi transferat de la FCSB şi iara trecută, dar, din câte se pare, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată în ultima perioadă, iar căpitanul bucureştenilor a ratat trecerea în zona arabă, acolo unde îşi dorea să ajungă datorită banilor.
Al Nasr era decisă să plătească acea clauză din contractul lui Tănase cu FCSB, de 3 milioane de euro, dar să nu uităm şi că au existat discuţii chiar între Al Nasr şi Tănase în privinţa salariului. Se specula că s-a şi ajuns la un acord în acest sens.
Florin Tănase, golgheterul stagiunii precedente, cu 20 de goluri, a înregistrat o creştere de 500.000 de euro faţă de precedenta actualizare. Căpitanul celor de la FCSB este estimat la 5,5 milioane de euro.