Învins cu 2-0 de AS Roma şi obligat astfel să bată ŢSKA Sofia şi Young Boys pentru a se califica, Dan Petrescu a fost mulţumit de reacţia pe care au avut-o elevii săi la revanşa din Gruia, dar insistă că diferenţa de calitate e prea mare. La finalul interviului acordat lui Mădălin Negoiţă, SuperDan a avut cuvinte emoţionante despre cel care a fost Diego Armando Maradona.
"Nu au fost mici detalii, ne-am dat autogol. Şi, când îţi dai autogol, mai ales vârful de atac...Eu, de pe bancă, am crezut că nu a atins-o nimeni şi că e vina lui Bălgrădean. Revăzând faza, am văzut că Debeljuh nu a dat în poarta adversă un gol aşa frumos. S-a rupt jocul, chiar dacă am avut reacţie şi am ajuns pe la ei prin careu. S-a văzut o diferenţă de calitate, cu toate astea al doilea gol l-a dat arbitrul şi primul l-am dat noi. A dispărut norocul de la CFR, sper să se întoarcă. Sper să se întoarcă şi Vinicius, Deac, Hoban, Omrani, să am tot lotul la dispoziţie. Azi am mai vrut să fac două schimbări, dar erau doar tineri care nu puteau face diferenţa. Dar băieţii cred că au dat tot ce aveau mai bun. Roma cred că e favorită să câştige Europa League!
Citește și
Ştiam ce bancă au, cu Pedro, Dzeko, dar în acelaşi timp au avut şapte absenţi. E clar că vor câştiga grupa, sper să joace serios cu Young Boys, chiar dacă nu ne influenţează. Va fi greu cu ŢSKA, altfel mergem degeaba în Elveţia. E de învăţat din astfel de duble, nu avem cum să ne batem cu ei. Cred că sunt favoriţi la câştigarea Europa League. Şahtior are buget 100 de milioane şi a pierdut 6-0 şi 4-0 cu Gladbach. Aici nu sunt bani, e greu fără buget. Trebuie să fim realişti. Cu puţin noroc aveam şapte puncte azi, era mult mai bine. Dar nu ai nicio şansă fără puţin noroc.
Deocamdată dau tot ce am mai bun aici, sper să rămân cât mai mult. Nu-mi convine când pierdem, nu sunt fericit, dar azi m-a mulţumit reacţia lor. Vine un meci de Cupă, vor fi schimbări şi jucători tineri, dar cel mai important va fi joi cu ŢSKA Sofia, pentru că o victorie ne-ar pune în cărţi. Ar fi fantastic să mergem în Elveţia cu şanse la calificare", a spus Petrescu, la interviul de după meci.
Petrescu, discurs superb despre Maradona
La fel ca alţi foşti mari fotbalişti, SuperDan a fost îndurerat de trecerea în nefiinţă a lui Diego. A plâns la aflarea veştii, dar îl păstrează viu în gândul său pe marele Maradona: "Toată lumea care l-a iubit a plâns pentru Maradona, am dat şi eu nişte lacrimi. Toată lumea a spus tot despre Diego Maradona. Fotbalistul Maradona a fost cel mai bun din istorie. Omul Maradona era un om cu suflet mare. Oriunde antrena, jucau cu plăcere pentru el, îşi dădeau viaţa. Uitaţi-vă ce e în Argentina, ce e la Napoli, ce e în lume. Lumea se gândeşte la el. Sper ca toată lumea din România să dea un gând pentru Maradona. E viu pentru mine, va rămâne mereu în sufletul celor care iubesc fotbalul", a spus, emoţionat, fostul fundaş dreapta.