România a remizat împotriva Bulgariei, scor 0-0, în penultimul amical înainte de startul Campionatului European.
Dacă jocul prestat de "tricolori" a fost unul slab, Andrei Raţiu a ieşit în evidenţă prin noua sa frizură. Fundaşul dreapta al naţionalei a fost o apariţie aparte, având părul vopsit în albastru.
Citește și
Mihai Stoica a fost pus pe glume după ce l-a văzut pe Raţiu. De asemenea, oficialul de la FCSB a vorbit şi despre jocul naţionalei şi crede că ucrainienii nu au înţeles nimic din meciul României.
”Înţeleg că am trimis oameni să observe jocul Ucrainei. Poate şi ei au trimis oameni să vadă jocul nostru. Nu au înţeles nimic. Dacă eram eu, aş fi spus «Cald la Bucureşti».
Nimeni nu poate înţelege nimic după acest meci. E regretabil că jucătorii de la care ai aşteptări au comis erori. Mă refer la jucători ca Drăguşin şi Marin. E păcat că nu am câştigat pentru moral.
Crezi că e o mare problemă când faci egal în pregătire? E presezon. Nu se pun astea! Bulgarii au jucat agresiv, dar au respectat adversarul.
Mi-a plăcut foarte mult părul lui Raţiu... E o nuanţă deosebită. Probabil a făcut-o că a fost ignorat de antrenor şi acum vrea să-i atragă atenţia. Bine că nu a fost roz, că ziceai că e vată pe băţ. Au jucătorii chestia asta... Dacă şi Griezmann se face roz...
Meciul ăsta nu are nicio legătură cu Ucraina! De ce? Noi vom aştepta în acel meci, nu vom încerca să ne impunem meciul. Ucraina are individualităţi incredibile. Noi trebuie să fim cinici, să fim inteligenţi. Dacă nu pierdem, suntem cu un pas în runda următoare”, a spus Mihai Stoica la OrangeSport.