După un sezon petrecut la Apollon Limassol, Valentin Costache s-a întors în România.
Fotbalistul de 25 de ani s-a înţeles cu UTA Arad şi a fost prezentat oficial în cursul zilei de marţi.
Citește și
Experienţa lui Costache la formaţia cipriotă a fost singura din afara ţării pentru jucătorul care a mai evoluat la Dinamo, Afumaţi, CFR Cluj şi Rapid.
”Bun venit, Valentin Costache!
Cvadruplu campion al României, şi câştigător a două Supercupe a României, mijlocaşul de bandă e noul jucător al UTA-ei pentru un sezon, cu opţiune de prelungire pe încă un an.
În vârstă de 25 de ani, Costache a strâns un total de 166 de meciuri jucate în Superligă, cu 16 goluri şi 23 de pase decisive. În cupele europene a acumulat 17 prezenţe, oferind două assist-uri.
Mijocaşul are în CV selecţii la naţionalele României U17, U19 şi U21, iar la nivel de cluburi a jucat pentru Dinamo, CS Afumaţi, CFR Cluj, Rapid şi ultima oară, în Cipru, la Apollon Limassol”, este comunicatul emis de UTA.
Valentin Costache este cotat la 500.000 de euro pe Transfermarkt şi va debuta la formaţia arădeană chiar împotriva fostei sale echipe, Rapid.