Mijlocaşul Andreias Calcan (27 de ani) şi-a reziliat contractul cu Politehnica Iaşi, ca urmare a conflictului cu antrenorul italian Nicolo Napoli. Calcan a vrut să plece de la echipă din cauza jignirilor aduse de către antrenor. Tot astăzi a plecat de la Iaşi şi preparatorul fizic Riccardo Proietti.
Preşedintele clubului Poli Iaşi, Ciprian Paraschiv, a recunoscut că Nicolo Napoli nu a avut un limbaj potrivit la adresa lui Andreias Calcan, dar a precizat că a încercat să aplaneze conflictul.
Citește și
Andreias Calcan a reuşit 5 goluri şi 3 pase decisive în 24 de meciuri pentru Poli Iaşi în acest sezon.
Ultima clasată în Liga 1, Poli Iaşi n-a câştigat niciun meci în play-out şi este singura echipă fără gol marcat.
"În urma cererilor depuse de către jucătorul Andreias – Cristian Calcan, precum şi de către preparatorul fizic Riccardo Proietti, ACSM Politehnica Iasi a aprobat solicitările acestora de reziliere, pe cale amiabilă, a contractelor de muncă, pe care aceştia le aveau cu gruparea ieşeană. Decizia intră în vigoare începînd cu data de astăzi, 27 aprilie 2021. Apreciem toate eforturile depuse de către cei doi în folosul echipei noastre şi le dorim mult succes în continuare", se arată într-un comunicat.
Joi, 29 aprilie, Poli Iaşi joacă pe teren propriu cu FC Viitorul, de la ora 14:30, în direct pe Look Sport.