Michael Porter Jr. trece prin momente dificile. În decurs de câteva zile, un frate al baschetbalistului a fost suspendat pe viaţă, iar altul a fost condamnat la închisoare cu executare.
Cazul lui Jontay Porter este arhicunoscut în lumea sportului. Acesta a pariat şi a influenţat unele pariuri pe meciuri din baschet şi a fost suspendat pe viaţă din NBA, zilele trecute.
Citește și
Acum, MPJ a primit o nouă lovitură. Coban Porter, celălalt frate al său, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare.
În 2023, Coban Porter a lovit-o cu maşina pe Kathy Limon Rothman, o femeie în vârstă de 42 de ani. Coban era beat în momentul în care a comis accidentul, iar femeia a decedat. Decizia a venit acum, după un proces care a durat aproximativ un an.
Deşi a primit două veşti îngrozitoare în decurs de câteva zile, Michael Porter Jr. a avut o prestaţie fenomenală, marţi dimineaţă, în meciul câştigat de Denver Nuggets contra LA Lakers. MPJ a marcat 22 de puncte, a recuperat mingea de 9 ori şi a înscris 6 aruncări de la distanţă.