Echipa naţională U21 a României a pierdut sâmbătă, la Bucureşti, scor 0-1, meciul din grupa B cu echipa naţională U21 a Ucrainei.
”Tricolorii” au pierdut prin autogolul din minutul 89 al lui Dican.
Căpitanul României, Vladimir Screciu a acuzat faptul că centralul nu a dictat un penalty în minutul 17, după ce Markovic a fost busculat de portarul advers.
Citește și
"Matematic am ieşit din acest turneu, ne pare foarte rău, dacă făceam un rezultat bun în seara asta conta şi meciul viitor. Cel din seara asta a fost unul echilibrat la ocazii, posesia fost de partea lor, dar cred că am arătat puţin mai bine decât la primul meci.
Ne dorim să facem un rezultat bun în cel cu Croaţia. Am avut câteva ocazii pe parcurs, mai multe în prima repriză. Cred că ocaziile astea, când le avem, trebuie să le valorificăm.
Nu ştiu de ce am jucat bine 25 de minute şi restul nu, chiar ne pare foarte rău, nici nu-mi vine să mă duc în vestiar acum, la băieţi. Ne pare rău că nu ne-am putut califica”, a spus Screciu, la microfonul TVR 1.