Ultima oră
Legendarul Roger Federer, mesaj emoţionat pentru "regele zgurii" Rafael Nadal, aflat la ultima competiţie din carieră: ”M-ai făcut să mă bucur şi mai mult de joc” Legendarul Roger Federer, mesaj emoţionat pentru "regele zgurii" Rafael Nadal, aflat la ultima competiţie din carieră: ”M-ai făcut să mă bucur şi mai mult de joc”
Irina Bara a fost eliminată în primul tur la Charleston Irina Bara a fost eliminată în primul tur la Charleston
”A arătat că este cea mai bună echipă a grupei, se vede şi din golaveraj”. Selecţionerul Ciprului, reverenţă în faţa României ”A arătat că este cea mai bună echipă a grupei, se vede şi din golaveraj”. Selecţionerul Ciprului, reverenţă în faţa României
Daniel Bîrligea, primul gol sub tricolor. ”Am dovedit că pot să fiu aici!” Daniel Bîrligea, primul gol sub tricolor. ”Am dovedit că pot să fiu aici!”
Jurnaliştii kosovari, reacţie incredibilă la discursul lui Răzvan Marin. ”Marea ruşine românească” Jurnaliştii kosovari, reacţie incredibilă la discursul lui Răzvan Marin. ”Marea ruşine românească”
Suntem în urna a doua la tragerea pentru CM 2026! De cine am scăpat şi peste cine am putea da Suntem în urna a doua la tragerea pentru CM 2026! De cine am scăpat şi peste cine am putea da

Noului transfer de la FCSB i se prevede un viitor strălucit. ”Veţi vedea că va juca la o echipă mare”

FCSB Publicat de Daian Cutu pe 31 aug 2022
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38227/20842157/1/mczoptyznizoyxnoptnhotdkzmm2m2uznwq0njg4ztlkngjmzdi5otazodvm-thumb.jpg

Andrea Compagno (26 de ani) e noul jucător a lui FCSB. ”Roş-albaştrii” au oferit în schimbul atacantului italian 1.5 milioane de euro celor de la FCU Craiova şi au aşteptări mari de la el în acest sezon.

Adrian Mititelu este de părere că italianul nu va sta mult la FCSB şi va ajunge în scurt timp la o echipă mare.

”Eu sunt convins că FCSB va scoate aceşti bani şi îl va vinde cu cel puţin patru milioane de euro în maxim un an. Are un potenţial uriaş. Eu îl cunosc foarte bine, m-am documentat. E un băiat extraordinar de serios.

A avut o evoluţie puţin mai problematică, pentru că a crescut foarte mult la 16 ani şi asta l-a împiedicat să ajungă la o formă sportivă corespunzătoare talentului său, însă am avut norocul ca el să se dezvolte la noi, să îşi revină fizic.

Veţi vedea că va juca la o echipă mare Compagno, la o echipă bună din Europa. Există o înţelegere pentru 10% dintr-o eventuală vânzare. Dacă şansa îl va ajuta să nu se accidenteze, 100% va pleca.

Îl cunosc foarte bine şi reţineţi ce vă spun, nu mă joc cu cuvintele. L-am dat pe această sumă de bani, care ne ajută foarte mult. L-am dat cu inima strânsă, dar sunt convins că el va sta cel mult un an în România”
, a spus Compagno pentru Pro Arena.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

FCSB

Ultimele articole Toate articolele