FCSB a suferit o pierdere foarte importantă în cantonamentul din Turcia şi a rămas fără omul de bază de la mijlocul echipei.
Citește și
Darius Olaru a suferit o accidentare în partida amicală câştigată de FCSB, scor 2-1, cu Hamburger, din 2.Bundesliga. Deşi se vehicula că va lipsi pentru tot restul sezonului, situaţia este diferită şi mijlocaşul va suferi câteva săptămâni.
Conform informaţiilor Prima Sport, Darius Olaru va lipsi pentru şase săptămâni, având doar o luxaţie!
Astfel, Darius Olaru ar putea rata ultimele două etape din faza principală Europa League şi, printre altele, şi derby-ul cu CFR Cluj. Căpitanul campioanei României ar urma să fie apt pentru a doua manşă a play-off-ului Europa League (20 februarie - dacă FCSB nu va termina faza principală în primele 8) sau pentru derby-ul cu Dinamo, din etapa a 28-a a sezonului regular (21-24 februarie).
Recent, MM Stoica a oferit mai multe informaţii despre starea lui Olaru. Acesta susţine că fotbalistul nu mai are dureri şi că va mai efectua un RMN în ţară.
”În ţară, va face RMN! Sperăm să lipsească doar atât!”
”Rezultatul este clar luxaţie. Doar că luxaţia poate veni şi cu alte probleme asociate. Va face un RMN după întoarcerea în ţară. Chiar dacă aflam ieri sau astăzi, în prima perioadă va trebui să stea fără să se mişte.
Dureri nu are. Medicul nostru i-a redus luxaţia pe loc şi durerile i-au dispărut.
Nu e prima oară când are probleme de genul acesta. Sperăm să fie cel mai pozitiv scenariu şi să lipsească doar cinci-şase săptămâni.”, a spus Mihai Stoica, potrivit sport.ro.