Plecarea lui Toni Petrea de la FCSB îl face pe Gigi Becali să se gândească la o nouă colaborare cu Nicolae Dică, antrenorul cu care a avut ultimul parcurs lung în cupele europene.
Dică aproape sigur revine pe banca tehnică a echipei lui Gigi Becali. Tehnicianul a explicat că negocierile au decurs foarte bine şi au mai rămas doar câteva detalii de pus la punct marţi.
Citește și
„Mă bucur că am primit foarte mesaje de la foarte mulţi suporteri, de la şeful galeriei, care îşi doresc să vin. A contat foarte mult. Am avut şi dimineaţă o discuţie la telefon cu nea Gigi, acum, seara, ne-am văzut, am discutat faţă în faţă şi am pus nişte lucruri la punct, care pentru mine sunt interesante. Sunt ok, e ceea ce îmi doream.
A mai rămas pentru mâine să discutăm nişte lucruri. În mare, da, ne-am înţeles. Mie mi s-a părut Gigi Becali mai deschis, mult mai deschis decât data trecută. Vom vedea mâine.
Au fost şi lucruri la care nu ne-am înţeles, da, dar mi-a dat foarte multă încredere că voi lăsa să fac lucrurile cum trebuie. Aşa cum am spus când am plecat, îmi doresc să îmi pun lucrurile în practică”, a explicat Dică, pentru Orange Sport.
”Dicanio” este ultimul antrenor care a calificat-o pe FCSB într-o primăvară europeană, în Europa League, în sezonul 2017-2018.