Maurizio Sarri nu va mai continua la Lazio. Tehnicianul şi-a prezentat, marţi, demisia, după ultimele rezultate negative.
Înfrângerea de luni, scor 2-1, împotriva lui Udinese, a fost cireaşa de pe tort. Fără victorie în ultimele patru meciuri oficiale, Lazio a fost eliminată din optimile Champions League, de către Bayern, iar în campionat se clasează abia pe locul 9.
Citește și
Se pare că oficialii lui Lazio nu mai au speranţa că sezonul poate fi salvat, astfel că până la finalul actualei stagiuni vor opta pentru un interimar. Tommaso Rochi (antrenorul echipei U18) şi fostul atacant Miroslav Klose sunt cele mai plauzibile variante.
"Dacă preşedintele Claudio Lotito va accepta demisia, Lazio va opta pentru un interimar până la finalul sezonului", scrie Gazzetta dello Sport.