Universitatea Cluj a confirmat despărţirea de apărătorul Bogdan Vătăjelu (30 de ani), iar acum a venit şi anunţul agentului jucătorului cu privirea la viitoarea formaţie.
”Da, confirm transferul lui Bogdan Vătăjelu la Aktobe! Mulţumesc domnului Traian Gherghişan pentru buna colaborare pentru transferul lui Bogdan!”, a declarat agentul Mihai Stan.
Citește și
După ce s-a speculat că va ajunge în Kazakhstan, Vătăjelu a confirmat informaţiile şi a semnat cu Aktobe.
Fotbalistul a prins 25 de partide în acest sezon la echipa lui Ioan Ovidiu Sabău, dar tehnicianul a decis să renunţe la serviciile sale.
”FC Universitatea Cluj şi fundaşul Bogdan Vătăjelu au ajuns astăzi la un acord de încetare a colaborării.
Jucătorul în vârstă de 30 de ani a bifat 25 prezenţe în tricoul Universităţii în acest sezon.
Îi mulţumim pentru munca depusă la ”U” şi îi dorim mult succes în continuare”, au anunţat ardelenii.
În vârstă de 30 de ani, fundaşul lateral a evoluat în 24 de partide, în toate competiţiile, pentru echipa antrenată de Sabău, reuşind o pasă decisivă. Înainte să ajungă la Cluj, Vătăjelu a mai fost legitimat la FCSB, CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reşiţa, Universitatea Craiova, Sparta Praga şi Jablonec.
700.000 de euro este cota fotbalistului care a strâns, din 2014 încoace, 3 selecţii în naţionala României.