Citește și
România a învins în deplasare, cu scorul de 2-1, selecţionata Lituaniei, în etapa a patra a grupei C2 a Ligii Naţiunilor.
Pentru tricolorii pregătiţi de Mircea Lucescu este al patrulea succes în tot atâtea meciuri disputate în actuala ediţie a competiţiei. România este lider în grupă.
Mircea Lucescu s-a declarat foarte mulţumit de prestaţia jucătorilor noştri, care au bifat 3 puncte dintr-un meci foarte complicat.
”Un meci extrem de dificil, i-am şi felicitat pe băieţi. Ei au făcut cel mai meci al lor, şi ei erau disperaţi, aveau nevoie de puncte pentru a se salva, pentru a rămâne în Liga a 3-a. Un meci care s-a dus mai mult pe aspectul acela fizic, şi din cauza terenului, am jucat la trei zile. Ei au fost puternici, dar noi am făcut un meci bun, am jucat pentru a câştiga, felicit băieţii pentru capacitatea lor de a se dărui. Au fost nişte contraste pe care le-am câştigat, altădată le pierdeam.
Victoria este extraordinară, trei puncte foarte importante, urmează alte două jocuri, în care vrem să obţinem aceleaşi rezultate. Din victorii continuă entuziasmul, băieţii merită felicitări”, a spus selecţionerul României, la AntenaSport.