Fostul star al Real Madrid Marcelo, în vârstă de 36 de ani, a părăsit Fluminense după ce s-a certat cu antrenorul său, a anunţat, sâmbătă, clubul din Rio de Janeiro.
Citește și
„Fluminense şi Marcelo au reziliat contractul de comun acord”, se arată într-un comunicat al clubului.
Cu o zi înainte, o altercaţie avusese loc între jucător şi antrenorul Mano Menezes, fost selecţioner al Braziliei (2010-2012), în timpul unui meci din campionatul brazilian cu Gremio, pe stadionul Maracana (2-2).
Antrenorul i-a jucătorului să intre pe teren în repriza a doua, dar după un schimb verbal între cei doi, Marcelo a rămas în cele din urmă pe tuşă. „Am auzit ceva ce nu mi-a plăcut şi m-am răzgândit”, a explicat Menezes.
Marcelo s-a întors la clubul din oraşul său natal în februarie 2023, după 15 ani petrecuţi în Europa. Câteva luni mai târziu, el şi Fluminense au câştigat prima Copa Libertadores din istoria clubului.