Manchester United a remizat, luni seară, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Newcastle, într-un meci din etapa a XIX-a a campionatului Angliei. Gazdele au deschis scorul prin Saint-Maximin, în minutul 7. Manchester United a egalat prin Cavani, în minutul 71.
-
Premier League se vede din sezonul următor pe Look Sport şi www.PrimaPlay.ro!
“Nu mi-a plăcut jocul deloc. Am încercat să fim mai buni la a controla jocurile, însă astăzi cu excepţia unor momente nu am controlat. Am pierdut prea multe mingi. Am obţinut un punct, dar prestaţia noastră per total trebuie să se îmbunătăţească”, a declarat după meci tehnicianul echipei Manchester United, Ralf Rangnick.
Citește și
Ca urmare a acestui rezultat, Manchester United a ratat ocazia de a urca pe locul cinci în clasamentul Premier League şi se află pe poziţia a şaptea, cu 28 de puncte (17 jocuri). Pe cinci este Tottenham, cu 29 de puncte (16 jocuri). Primele poziţii sunt ocupate de Manchester City – 47 de puncte, Liverpool – 41 de puncte (18 jocuri), Chelsea – 41 de puncte şi Arsenal – 35 de puncte. Newcastle este pe 19, cu 11 puncte.