Dennis Man şi Valentin Mihăilă sunt anunţaţi titulari la Parma pentru meciul de la Torino cu Juventus, din etapa cu numărul 32 din Serie A. Confruntarea va fi transmisă în direct pe Look Sport, de la ora 21:45. Parma are mare nevoie de puncte, întrucât este pe loc retrogradabil.
Fără victorie în ultimele patru meciuri, Parma este creditată cu şanse mici să evite retrogradarea. Ocupanta locului 19 în clasament este la 10 puncte de primul loc care asigură menţinerea în Serie A, locul 17, ocupat de Benevento.
Citește și
Este un meci foarte important şi pentru Juventus, care vrea să-şi asigure clasarea în Top 4 şi implicit participarea în grupele Ligii Campionilor în sezonul următor.
Juventus este a doua cea mai bună echipă pe teren propriu în acest sezon, după Inter, cu doar două înfrângeri şi cele mai puţine goluri primite, 12, în 16 meciuri.
Parma are o singură victorie în deplasare şi a strâns doar 9 puncte în 15 meciuri pe teren străin.
Clubul Parma a evidenţiat faptul că Dennis Man şi Valentin Mihăilă sunt cei mai tineri marcatori ai echipei în acest sezon de Serie A.
— Parma Calcio 1913 (@ParmaCalcio_en) April 20, 2021
Dennis #Man and Valentin #Mihaila are the Crociati's two youngest goalscorers in the league this season #ForzaParma pic.twitter.com/K3h1ZYT8HV
"Urmează meciul cu Juventus. Fanii nu concep să pierdem, iar noi vom încerca până când matematica ne va zice că e imposibil să ne salvăm. E bine că vine acest meci repede, iar jucătorii nu au nevoie de motivaţie când adversara se numeşte Juventus. Este un meci la care visează toţi de când sunt copii şi poate vom juca fără presiune, ci cu mândria de a îmbrăca acest tricou.
Juventus nu este invincibilă, dar acum este înrăită după înfrângerea cu Atalanta. Cristiano Ronaldo vrea să înscrie, ei se aşteaptă să ne trimită acasă cu cel puţin 3 goluri încasate. Dar aceeaşi echipă a pierdut cu Benevento şi, cu tot respectul, eu nu aş da jucătorii mei pe cei de la Benevento.
Nu a trecut încă supărarea, sunt multe lucruri inexplicabile în modul în care risipim puncte preţioase. Dar principalul vinovat sunt eu – dominăm până în minutul 90 şi pierdem, asta înseamnă că nu am ştiut să-i fac să înţeleagă că meciul nu se termină până atunci. Este a cincea oară când se întâmplă de când sunt aici", a spus Roberto D'Aversa la conferinţa de presă.