Liga Profesionistă de Fotbal din România şi Liga Spaniolă de Fotbal au prelungit acordul de colaborare pentru o perioadă de încă trei ani. Înţelegerea permite crearea şi schimbul de informaţii, precum şi colaborarea tehnică, financiară şi instituţională.
Prima acţiune de înnoire a acordului va fi o pregătire online pentru cluburile româneşti din prima şi a doua divizie, dezvoltată de LaLiga Business School.
Citește și
Programul de formare „Atelierul despre oportunităţi de venituri din soluţiile digitale, de comunicare şi de marketing în fotbalul profesionist” va consta într-un total de 5 sesiuni, cu o sesiune pe lună din august până în decembrie 2021, unde atât profesioniştii din LaLiga, cât şi cluburile lor, vor discuta diverse subiecte precum comunicarea corporativă, strategia digitală şi implicarea fanilor sau atragerea şi activarea sponsorizărilor.
Documentul include şi alte oportunităţi de colaborare, care variază de la lupta împotriva pirateriei audiovizuale sau creşterea prezenţei mărcii la nivel internaţional, până la implementarea strategiilor BI şi Business Analytics, trecând prin promovarea iniţiativelor de luptă împotriva rasismului şi xenofobiei sau promovarea fotbalului încă de la bazele lui.
„Echilibrul competiţiei la nivel european trebuie să fie o prioritate pentru toate ligile. Datorită continuităţii acestui acord cu LPF, LaLiga îşi manifestă toată disponibilitatea pentru a ajuta fotbalul românesc să crească în continuare”, a declarat Javier Tebas, preşedintele LaLiga.
„Suntem foarte mândri să înnoim acordul cu LaLiga pentru a aprofunda schimbul de soluţii de dezvoltarea şi profesionalizare a fotbalului. Ca primă acţiune, LaLiga va oferi cluburilor româneşti pregătire în aspecte cheie ale industriei sportive, din partea celor mai buni profesionişti ai săi. LaLiga şi cluburile sale sunt un punct de reper pentru noi şi vreau să mulţumesc ligii spaniole şi mai ales preşedintelui său pentru efortul şi amabilitatea de a contribui la creşterea fotbalului în România”, a declarat Robert Pongracz, vicepreşedinte LPF.