Citește și
Gigi Becali este încrezător în şansele FCSB-ului, după ce „roş-albaştrii” au maximum de puncte după primele două meciuri în Europa League.
FCSB a învins joi seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în Europa League. „Roş-albaştrii” au urcat pe locul 4 în clasamentul Europa League, după ce au înregistrat a doua victorie din tot atâtea meciuri jucate.
Într-o intervenţie telefonică în emisiunea Euro Show, Gigi Becali a spus că este sigur că echipa sa va termina pe locul 8 în Europa League, ceea ce înseamnă o calificare directă în „optimile” competiţiei.
„Eu văd şanse de calificare în primele 8, pai da' ce, suntem pe locul 3-4, nu?! Suntem la egalitate cu ăia (n.r. Tottenham). Dacă noi suntem pe 3, ar trebui să zic că văd şanse pentru locul 2, dar eu sunt băiat bun şi zic pe 8.
Dacă ţinteşti jos, mic vei fi! Eu am ţintit tot timpul sus, de aia am reuşitele astea! Trebui să sperăm, trebuie să avem nădejde!”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate la Prima Sport.