Probleme pentru Ciprian Marica. Jandarmii au intervenit la baza deţinută de fostul atacant, care s-a deplasat de urgenţă la faţă locului.
Conform iamsport, incidentul are loc la baza sportivă "Voinţa". Marica a pierdut procesul cu Cătălin Micula, astfel că patronul clubului Tennis Performance Team s-a prezentat cu executorii judecătoreşti şi cu Marica la baza sportivă.
Citește și
Toată povestea a început în urmă cu şapte ani. Atunci, Cătălin Micula a închiriat cele şase terenuri de tenis din cadrul bazei. Pe 1 februarie 2023, clienţii şi angajaţii Tennis Performance Team au fost împiedicaţi să mai intre în baza sportivă deţinută de Marica. Motivele ar fi fost datoriile pe care firma le aveam şi faptul că contractele au expirat.
Micula a replicat şi l-a dat în judecată pe Marica, motivând că a fost evacuat abuziv. Cătălin Micula a avut câştig de cauză, astfel că astăzi s-a prezentat la baza sportivă pentru a pune în aplicare decizia instanţei de judecată.
Imediat după, la baza sportivă a ajuns şi Marica, care a refuzat să dea declaraţii.