Iminenta plecare a lui Florin Tănase în China, la Shanghai Port, îl face pe Gigi Becali să dea startul căutărilor pentru un înlocuitor, iar alesul este Alexandru Işfan, mijlocaşul ofensiv în vârstă de 24 de ani al celor de la FC Argeş.
"Tănase trebuie să semneze o procură exclusivă, iar în 48 de ore se va realiza transferul. Adică, se va transfera după meciul de joi din Conference League. Scap de salariul lui, iau şi 3 milioane", a spus Becali, după Rapid - FCSB 2-0.
Citește și
Iar anunţul patronului vicecampioanei are în spate şi tentativa de a-l aduce la Bucureşti pe Işfan, fotbalist pe care FC Argeş îl deţine în coproprietate cu CS Mioveni. Conform gsp.ro, Becali ar fi gata să ofere 500.000 de euro pentru a rezolva rapid transferul, dar piteştenii au alte planuri. Cum CS Mioveni a fost de acord să-l cedeze pe Işfan în Trivale contra unei sume mici, dar cu condiţia de a păstra o parte din drepturile federative, clubul condus acum de Jean Vlădoiu cere o sumă în jurul a un milion de euro. Momentan, Becali consideră exagerate pretenţiile celor de la FC Argeş, dar totul s-ar putea schimba rapid în funcţie de modul în care evoluează situaţia lui Tănase.
Dorit şi de Sorin Cârţu la U. Craiova, Işfan a prins 39 de meciuri în stagiunea trecută, dintre care 30 ca titular, şi a reuşit să marcheze trei goluri.