Lewis Hamilton a atins din greşeală un buton de pe volanul monopostului său, la restartul Marelui Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului şi, astfel, echilibrul frânării maşinii Merecdes a fost afectat, ceea ce l-a făcut pe pilotul britanic să termine în afara punctelor o cursă pentru prima dată din 2018, informează motorsport.com.
La Baku, duminică, pilotul Ferrari Charles Leclerc din Monaco a pornit din pole position, dar a fost întrecut repede de Hamilton, al doilea la start. Olandezul Max Verstappen de la Red Bull, liderul clasamentului piloţilor, al treilea pe grilă, a profitat de schimbul de pneuri mai rapid efectuat de echipa lui şi a trecut la conducere, urmat de coechipierul său, Sergio Perez (locul 7 la start), şi de Hamilton.
Ordinea aceasta a fost păstrată mare parte din timp, chiar şi după ce cursa a fost neutralizată cu safety car, în turul 31/51, din cauza unui accident suferit de canadianul Lance Stroll (Aston Martin). Însă cu cinci tururi înainte de final, Verstappen a suferit o pană la monopostul său, la pneul stânga-spate, a pierdut controlul volanului şi a lovit zidul de protecţie de pe marginea pistei. Cursa a fost oprită cu steagul roşu, când au mai rămas trei tururi de efectuat.
După o întrerupere de peste 30 de minute, cursa a fost reluată de pe loc pentru parcurgerea celor trei tururi rămase. Hamilton a atacat la restart, a trecut în frunte, dar a frânat târziu în primul viraj şi a ieşit în decor, pe un drum de degajare. Britanicul a revenit pe pistă pe ultimul loc şi nu a mai putut câştiga decât o poziţie (locul 15). Cursa a fost câştigată de Perez.
După cursă, vorbind cu inginerii săi, el a spus: "Am lăsat <magicul> deschis? Aş fi putut jura că l-am oprit".
Mercedes foloseşte un buton de pe volan pentru a-i ajuta pe piloţi să îşi încălzească mai bine anvelopele şi frânele în timpul tururilor de formare şi la restartul după intrarea pe pistă a maşinii de siguranţă. Butonul modifică echilibrul frânării, orientând-o către roţile din faţă, iar forţa de frânare suplimentară aplicată produce o căldură suplimentară în discuri, care este apoi radiată pe anvelopele din faţă.
Butonul magic este de obicei deconectat pentru startul cursei, atunci când echilibrul frânării revine la setările normale. Cu toate acestea, Hamilton suspectează că a atins cumva butonul şi l-a reactivat în timp ce se forma grila la restart, când rula alături de Perez.
Rugat să explice după cursă ce s-a întâmplat, Hamilton a spus: "Nu sunt pe deplin sigur, dar am lovit un fel de comutator care a făcut să funcţioneze doar frânele din faţă. Există un buton pe care îl avem ca să ne ajute să menţinem frânele din faţă ridicate (n.r. - la temperatură) şi, pe măsură ce Perez a venit spre mine, am reacţionat şi am atins din greşeală comutatorul. S-a blocat şi am mers drept înainte".
Şeful echipei Mercedes, Toto Wolff, a afirmat după cursă că Hamilton a declanşat cumva "butonul magic" şi nu a fost conştient de ce a făcut până când a călcat frâna.
"A atins un buton şi echilibrul frânării s-a schimbat. Frânarea s-a făcut numai pe faţă şi evident maşina nu s-a oprit. A fost o problemă cu degetul", a spus el.
Ultima dată când Hamilton a terminat un grand prix fără niciun punct a fost la 1 iulie 2018, în Austria, când a fost nevoit să abandoneze din cauza unei probleme de presiune a combustibilului, care a afectat cutia de viteze.
Ţinând cont că finlandezul Valtteri Bottas, coechipierul lui Hamilton, a terminat pe locul 12, este pentru prima dată din 2012 când Mercedes nu câştigă niciun punct la un mare premiu.
La Baku, mexicanul Sergio Perez a fost urmat pe podium la Baku de germanul Sebastian Vettel de la Aston Martin şi de francezul Pierre Gasly (Alpha Tauri).