FCSB reîncepe aventura în Conference League joi seara, pe terenul celor de la West Ham United, cel mai greu adversar din grupe.
Gigi Becali s-a declarat optimist cu privire la parcursul echipei şi a explicat că partida din Anglia este un test important nu doar pentru formaţia lui Nicolae Dică, ci pentru înterg fotbalul românesc.
Citește și
„Grupa de ce să fie uşoară? Noi, de câţiva ani, nu ne cunoaştem valoarea. Acum o să dăm test, să vedem unde suntem noi, FCSB, şi fotbalul românesc. Putem compara fotbalul românesc cu fotbalul european prin FCSB.
Nici CFR nu a avut teste, a avut şi ghinioane. Acum joci cu West Ham, cu Anderlecht, acum vedem valoarea. Să vedem, la Londra… dacă vom câştiga la Londra înseamnă că fotbalul românesc are valoare.
Încercăm să facem ceva în Europa, eu zic că o să facem. Atât! Eu sunt foarte încrezător, avem echipă bună, valoroasă”, a spus Becali, pentru cei de la ProX.