Petrolul Ploieşti a învins duminică seara, în deplasare, formaţia Rapid Bucureşti, scor 2-0, într-un meci din etapa a cincea din Superligă. Meciul a fost decis de două autogoluri ale rapidiştilor.
Anghel Iordănescu, fost antrenor al echipei Rapid, a constatat că există multe probleme în jocul giuleştenilor şi că echipa trece printr-o criză.
Citește și
”Rezultatul e parcă nedrept, prea dur pentru Rapid, dacă ţinem cont de numărul de situaţii care le-au avut. Petrolul a primit două cadouri şi pleacă cu trei puncte de pe Giuleşti. Sunt multe probleme în jocul Rapidului, nu e bine dacă din trei meciuri acasă nu ai nici o victorie.
Bergodi este deja sub presiune! Lumea nu mai are răbdare. Giuleştina îşi doreşte prea tare să câştige campionatul şi Bergodi este în momentul de faţă într-o mare criză de joc şi de identitate”, a declarat Anghel Iordănescu.
Cristiano Bergodi a răbufnit după cele două autogoluri ale jucătorilor săi
La finalul meciului, Cristiano Bergodi a oferit mai multe declaraţii. Antrenorul se aştepta ca echipa lui să facă un meci bun, deoarece s-au antrenat bine.
”Se pare că băieţii simt această presiune, i-am văzut pe jucători că au făcut greşeli individuale şi nu au mintea limpede în careu. S-a văzut în repriza a doua. Nu am făcut un meci reuşit, dar am avut ocazii, cu Marko.
Sunt surprins (n.r. de rezultate). Nu e că am schimbat jucătorii, că toţi se antrenează la fel. Eu cred că presiunea asta... E un stadion greu pentru unii jucători. N-am jucat bine
Am rămas surprins, credeam că vom face un meci bun, pentru că băieţii s-au antrenat bine, dar probabil că presiunea ne-a apăsat.
Ce putem să spunem despre suporteri? Nimic, pentru că ne-au susţinut mereu.
Trebuie să vorbesc cu băieţii, să le dau moral. E o nouă înfrângere, nu e uşor de gestionat. Sunt momente dificile, dar ele vin mereu. Trebuie să le dau încredere băieţilor. Sunt probleme în acest moment.
Eu nu simt presiune, ştiu ce e în Giuleşti, la o echipă de tradiţie în România. Eu sunt un om echilibrat, nu mă sperii, nu mi-e teamă.
Îmi pare rău pentru băieţi, că i-am văzut distruşi din punct de vedere moral. Eu credeam că lucrurile vor fi mai bune, credeam că va fi mai bine, dar sunt convins că putem ieşi din această criză”, a declarat Cristiano Bergodi.