Echipa naţională U21 a României a pierdut sâmbătă, la Bucureşti, scor 0-1, meciul din grupa B cu reprezentativa U21 a Ucrainei.
”Tricolorii” au pierdut prin autogolul din minutul 89 al lui Dican.
Florin Prunea nu i-a iertat pe jucătorii naţionalei de tineret, însă a ţinut să îl remarce pe Bogdan Racoviţan.
Citește și
”Mie îmi vine foarte greu să mă iau de jucători, eu sunt unul dintre conducătorii din fotbal care au fost foarte apropiaţi de jucători, dar te rog să mă crezi că îmi e greu să mă abţin. Trebuie să spun realitatea.
Realitatea este una singură, suntem jos de tot! Foarte jos, la toate nivelurile. Realitatea este că jucătorul meciului a fost portarul. Hai să vedem ce am câştigat după jocul ăsta. A confirmat Târnovanu că este un portar pe care te poţi baza, Ţicu eu cred că este un jucător căruia trebuie să i se dea mai multă încredere, nu e un jucător rău.
Dican, păcat de autogolul ăla, chiar nu merita să i se întâmple chestia asta. Trebuie să scoatem în evidenţă şi lucrurile bune. Nici Racoviţan nu este un jucător rău, dar, în rest, suntem jos de tot. E prea mare diferenţa, când ai posesie 70-20, când ai ocazii de poartă de maniera asta, ce să spunem?”, a spus Prunea, pentru Digi Sport.