Grigore Turda, în vârstă de 24 de ani, este fotbalistul care poate aduce bani mulţi în conturile Argeşului. Fundaşul central de 1.88 m născut la Sighetu Marmaţiei este în atenţia mai multor cluburi importante, potente finaciar, care şi-ar permite să achite bani buni pentru el.
Gigi Becali a dezvăluit că FCSB iese din cursa pentru fotbalist, deoarece nu există buget pentru a-l transferat. Latifundiarul a recunoscut însă că Turda este un jucător bun.
Citește și
„El e jucător bun, dar nu mai există interes că nu ne permitem banii ăia. Ne cer un milion de euro”, a spus Becali, pentru Pro TV, citat de sport.ro
Se pare că nu numai FCSB a fost interesată de fundaş şi nu doar echipe din Casa Liga 1. Grigore Turda a atras şi atenţia formaţiilor din afara României, din Rusia mai exact, potrivit GSP. Un club de acolo ar fi venit cu o propunere clară, de 500.000 de euro, dar la care primarul Argeşului, Cristian Gentea, care ocupă în acelaşi timp şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului, a răspuns cât se poate de ferm: ”Nici n-am stat de vorbă, nu va pleca în perioada următoare!”.
Înalt de 1.88 metri, Turda a impresionat prin evoluţiile avute în tricoul lui FC Argeş în prima jumătate a sezonului regular, iar imaginea bună pe care şi-a creat-o l-a adus atât în atenţia lui Mirel Rădoi, cât şi pe radarul celor de la FCSB.
Cotat la 350.000 de euro, Turda a început fotbaul la Sighetu Marmaţiei, apoi a mai jucat la Foresta Suceava, Armătura Zalău şi Pandurii, înainte să ajungă la FC Argeş şi să impresioneze sub comanda lui Mihăiţă Ianovschi şi Andrei Prepeliţă.