Pavol Safranko (27 de ani), cel mai scump jucător vândut vreodată de Sepsi OSK, e atacantul pe care Gigi Becali îl doreşte la FCSB. Vârful slovac joacă în Africa de Sud, la Mamelodi Sundowns FC, dar ar putea reveni în SuperLigă din postura de jucător liber de contract.
UPDATE: MM Stoica anunţă public negocierile dintre FCSB şi agentul lui Pavol Safranko, atacant pe care managerul general l-a remarcat încă din perioada pe care acesta a petrecut-o la Sepsi: "Safranko mi-a plăcut când era la Sepsi. Îl voiam atunci, dar a plecat. Am înteles că nu s-a adaptat acolo şi că vrea să se întoarcă în Europa. Nu e liber de contract. E un jucător de 28 de ani pentru care am iniţiat discuţii cu agentul lui, care cunoaşte situaţia", a spus MM, la Orange Sport.
La startul sezonului în care şi-a propus titlul şi grupele Conference League, Becali s-a trezit doar cu Ianis Stoica, Ivan Mamut şi Andrei Dumiter pentru postul de număr nouă, iar accidentarea ultimului şi randamentul slab al primilor doi l-a făcut pe latifundiarul din Pipera să dea startul căutărilor unui nou vârf de atac, pentru a-i permite lui Florin Tănase să joace pe poziţia sa obişnuită de la mijlocul terenului. Marţi, în conferinţa de presă în care a anunţat revenirea lui Nicolae Dică, finanţatorul FCSB a confirmat că va mai transfera un atacant: "Atacant am găsit unul, să vedem dacă pot să-l iau. Nu e din România! Îl iau liber, nu mai dau eu bani la fotbal", a dezvăluit Becali.
Citește și
Pavol Safranko, alesul FCSB-ului!
Conform Orange Sport, vârful la care se gândeşte conducerea vicecampioanei României este Pavol Safranko, atacant de 1.86 metri care a lăsat o impresie foarte bună la Sepsi, apoi a prins un transfer interesant în Africa de Sud. Sezonul trecut, Safranko a ajutat-o pe Mamelodi Sundowns FC să obţină eventul, marcând de cinci ori în campionat şi de patru ori în Cupa Africii de Sud. A fost, însă, mai tot timpul rezerva golgheterului namibian Peter Shalulile, situaţie pe care Safranko vrea să o schimbe în această vară. Avantajul FCSB-ului? Chiar dacă atacantul din Slovacia mai are contract cu Mamelodi Sundowns până în 2024, campioana Africii de Sud a legitimat şase străini în lot, cu unul mai mult decât permite regulamentul, motiv pentru care Safranko ar putea pleca liber de contract, aşa cum îşi şi doreşte Gigi Becali.
Safranko a ajuns la Sepsi în 2019, de la Aalborg, în schimbul a 125.000 de euro, iar în cei doi ani petrecuţi în Covasna a marcat 17 goluri şi a oferit zece pase decisive. Vârf cu zece selecţii în naţionala Slovaciei, pentru care a debutat în ianuarie 2017, Safranko e cotat la 800.000 de euro, iar în vara lui 2021 a devenit cel mai scump fotbalist vândut vreodată de Sepsi, care a încasat 700.000 de euro în schimbul său.