Astra Giurgiu s-a calificat în finala Cupei României, după ce s-a impus la loviturile de departajare cu Dinamo, în ‘Ştefan cel Mare’, în direct pe Look Sport+. Andreas Mihaiu şi Gevaro Nepomuceno au ratat pentru Dinamo, iar Astra s-a impus cu 5-4. Peluza ‘Cătălin Hîldan’ a publicat un mesaj în care îl absolvă de vină pe Mihaiu pentru eşecul cu Astra.
După eşecul de la Giurgiu, scor 1-0, Dinamo a dus confruntarea cu Astra în prelungiri, după reuşita fabuloasă a lui Andrei Radu din minutul 89. La loviturile de la 11 metri, la scorul de 4-3, Andreas Mihaiu a ratat de două ori, după ce a repetat execuţia care putea să fie decisivă pentru calificarea ‘câinilor roşii’ în finala Cupei.
Citește și
La emisiunea ‘Fotbal Look’ de la Look Sport+, fostul internaţional George Florescu a declarat că Dinamo trebuia să rezolve calificarea până la loviturile de departajare, unde s-a văzut lipsa de experienţă a unor jucători tineri, precum Andreas Mihaiu.
"KEEP WALKING
Erau peste 40 de grade la umbră. Dar cea mai apăsătoare era soarta unui finale care cădea pe umerii jucătorului care se apropia de punctul cu var.
Şutul lui Roberto Baggio, Balonul de Aur din anul precedent. Mingea trece peste transversala porţii lui Taffarel.
La câţiva metri de bucuria lui Romario şi Bebeto se află căpitanul Baresi care plânge şi este consolat de Gigi Riva. Roberto nu va uita niciodată acel moment.
Este cea mai cunoscută ratare a unui penalty. Toţi îşi amintesc de codiţa lui Baggio şi de tristeţea lui de după ratare. Dar prea puţini îşi mai aduc aminte că înainte de Roberto, alţi doi italieni, Franco Baresi şi Daniele Massaro rataseră.
Dacă Baggio ar fi înscris, pentru Brazilia era suficient să transforme următorul penalty şi deznodământul era acelaşi.
Mihaiu a greşit. De două ori. Dar ratarea lui a făcut să fim egalaţi, nu să fim eliminaţi. La meciul cu Hermannstadt a scos penalty şi eliminare. Poate că acel moment ne-a adus salvarea de la retrogradare.
Am pierdut calificarea în finala Cupei României Competiţie care nu se compară cu World Cup, cum nu se compară Mihaiu cu Baggio. Suntem trişti, dar TREBUIE SĂ RIDICĂM CAPUL DIN PĂMÂNT. Şi noi şi jucătorii. Trebuie să mergem mai departe.
Dacă dăm la o parte loteria de la sfârşit şi ne rezumăm la rezultatul de după 90 de minute, avem 5 meciuri consecutive în care suntem câştigători. Trebuie să câştigăm cu FC Argeş, iar jocul din seara asta ne arată că putem", este mesajul PCH, postat pe Facebook.
Sursa foto: Sport Pictures