FC U Craiova şi Dinamo se înfruntă în această seară, de la ora 21:30, pe arena ‘Ion Oblemenco’, în etapa a doua din Casa Liga 1, în direct pe Look Sport+. Fanii dinamovişti au anunţat că vor să ia cu asalt Craiova şi să ocupe toate cele 3.000 de locuri rezervate pe arenă. În plus, PCH a anunţat că au fost vândute peste 38.000 de bilete virtuale pentru acest derby.
În prima etapă a sezonului, FC U Craiova a pierdut la Cluj cu campioana CFR, scor 2-3, iar Dinamo a câştigat cu FC Voluntari, scor 3-2, în ‘Groapă’.
Citește și
Pentru derby-ul din această seară, ultraşii celor de la FC U Craiova vor poziţionaţi la Peluza Sud a arenei, iar fanii dinamovişti vor fi poziţionaţi la Peluza Nord, acolo unde sta de obicei galeria Universităţii Craiova, clubul lui Mihai Rotaru.
“PESTE 1000 DE CÂINI vor face deplasarea la Craiova pentru meciul contra rivalilor tradiţionali. Peluza nord a stadionului Ion Oblemenco va răsuna de cântecele suporterilor dinamovişti. Sorescu, Anton, Răuţă, Eşanu, şi toată echipa ne va simţi aproape pentru că sunt ai noştri. Peste 38.000 de bilete virtuale s-au vândut pentru acest meci şi luptăm pentru a face PRIMUL SOLD OUT DIN ISTORIE pentru un meci în DEPLASARE!”, este mesajul PCH postat pe Facebook.