Citește și
FC Barcelona a primit interdicţia de a vinde bilete fanilor săi pentru următorul meci din deplasare din Liga Campionilor, după ce suporterii săi au fost găsiţi vinovaţi de comportament rasist în timpul partidei cu Monaco, a anunţat vineri UEFA.
Barcelona a fost amendată cu 10 000 de euro şi a primit, de asemenea, o interdicţie suplimentară de un meci de a vinde bilete suporterilor săi în deplasare, sancţiune care a fost suspendată pentru un an.
Monaco a învins FC Barcelona cu 2-1 pe stadionul Louis-II, săptămâna trecută.
Următorul meci în deplasare al Barcelonei este la Belgrad, împotriva Stelei Roşii, la 6 noiembrie.
Barcelona a acceptat sancţiunea şi a declarat într-un comunicat că va "consolida măsurile actuale şi va întreprinde acţiunile suplimentare care sunt adecvate pentru a preveni repetarea acestor evenimente în viitor, precum şi pentru a-i pedepsi pe cei responsabili".