Alex Chipciu nu a făcut un meci grozav, în faţa formaţiei FC Voluntari, deşi CFR Cluj a câştigat cu 0-1 duelul din etapa a opta, din Casa Liga 1. Cu toate acestea, Ioan Andone, preşedintele Voluntariului, şi-a exprimat susţinerea faţă de mijlocaşul ”feroviarilor”. Andone îl apreciază pe Chipciu pentru felul în care se antrenează şi este convins că Dan Petrescu îl va aduce la forma sa optimă.
”Alex e un profesionist, se antrenază foarte bine, toţi vorbesc la superlativ despre el. Dar, nejucând în ultimii ani, îi trebuie o perioadă mult mai mare şi trebuie să joace meciuri integrale. Dar nu are atât de multe şanse. El trebuie să joace cinci, şase meciuri de 90 de minute consecutiv, chiar dacă joacă prost.
Citește și
Nu a făcut o partidă bună, dar mie îmi place tare mult tipul lui de jucător. Au mai fost jucători care au venit din afară şi nu au reuşit să se impună. Dan l-a vrut, sunt convins, şi are încredere în el. Sigur îl va pune pe picioare!”, a declarat Ioan Andone, invitat la Fotbal Look de pe Looksport+, despre Alex Chipciu.
Nici norocul nu a fost de partea lui Chipciu, în meciul de duminică seara. Acesta a lovit bara, în minutul 55 al partidei, dintr-o lovitură liberă executată aproape perfect.
CFR Cluj a învins-o, în deplasare, cu scorul de 0-1, pe FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta, din Casa Liga I. Golul a fost marcat de Cătălin Itu, în minutul 72.