FCSB, Universitatea Craiova şi Sepsi Sfântu Gheorghe au debutat în UEFA Europa Conference League, dar numai 'roş-albaştrii' au reuşit să câştige. Craiova a dezamăgit cel mai mult, după eşecul din Albania cu Laci, scor 0-1, în direct pe Look Sport+. La emisiunea 'Fotbal Look' de la Look Sport+, Emil Săndoi, antrenorul Chindiei Târgovişte, a declarat că fotbalul românesc a regresat continuu în privinţa rezultatelor în cupele europene.
Sepsi Sfântu Gheorghe a remizat în deplasare cu echipa slovacă Spartak Trnava, scor 0-0, în turul 2 preliminar din Conference League. FCSB a învins echipa kazahă Şahtior Karagandy, scor 1-0, pe Arena Naţională. Formaţia albaneză Laci a învins Universitatea Craiova cu 1-0.
Citește și
Sepsi a jucat în premieră în cupele europene. Meciurile retur vor avea loc pe 29 iulie, iar cele trei echipe româneşti sunt favorite la calificare, cel puţin în viziunea specialiştilor.
"Sepsi a arătat o forţă deosebită în campionat, am declarat că se va bate la podium. Chiar dacă au renunţat la mulţi jucători, au făcut nişte transferuri foarte bune. Mă uitam şi la Chunchukov, Rep, Damaşcan, jucători care s-au integrat repede. N-au făcut o partidă rea la Trnava, dar nici una deosebită. Cred că au condus ostilităţile pe teren, dar cea mai mare ocazie a avut-o echipa din Slovacia, au scăpat singur cu portarul. Dar se vede că Sepsi e echipa cu jucători mai valoroşi, cu experienţă mai mare şi cred că vor merge mai departe.
Rezultatul Craiovei este surprinzător, aşteptam cu toţii un rezultat pozitiv. Având în vedere că sunt două manşe, sunt convins că va merge mai departe Craiova. Probabil că trebuie să fie mai atenţi, e vorba de puncte pe care le acumulăm în Europa. În ultimii ani, din păcate, o singură echipă a acumulat puncte. La Craiova nu e o problemă de un an de zile, de şase luni... este o problemă mai veche. A fost parcă un regres continuu în competiţiile europene. E vorba şi de buget", a spus Emil Săndoi, în cadrul emisiunii 'Fotbal Look' de la Look Sport+.