Echipa Universitatea Cluj a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în primul meci de baraj pentru calificarea în cupele europene intercluburi şi va juca finala barajului, cu Universitatea Craiova.
Gălăţenii au primit un penalti în minutul 28, după ce Gertmonas, portarul clujenilor, l-a faultat pe Samuel Teles, dar Rusevic a executat slab şi goalkeeperul oaspeţilor a apărat. Maciel a ratat şi el în minutul 45+3 o ocazie mare de gol, iar Sabău l-a introdus în joc pe Anselmo, în minutul 57.
Citește și
Argentinianul a deschis scorul în minutul 62, după un contraatac, iar în minutul 72 a înscris din pasa lui Silaghi şi a adus victoria Universităţii, 2-0.
Clujenii vor evolua în finala barajului de calificare în cupele europene împotriva Universităţii Craiova, care a încheiat play-off-ul pe locul trei, clasar care i-a dat dreptul să participe la barajul pentru Conference League.
La finalul meciului, Dorinel munteanu a oferit mai multe declaraţii.
”Nu ştiu dacă unii mă consideră nebun, dar, după acest ciclu de trei ani de zile în care echipa a avut un progres, pot să spun că sunt foarte mulţumit.
Vreau să-mi felicit jucătorii pentru aceşti trei ani minunaţi pentru fotbalul gălăţean, vreau să felicit suporterii mulţumiţi, dar şi pe cei nemulţumiţi. O echipă nu se construieşte într-o săptămână, două sau trei.
Am încheiat un ciclu foarte greu, dar foarte frumos. De mâine, responsabilitatea este a mea şi voi face tot posibilul ca la anul să arătăm altfel. Am pierdut jocul pe greşelile defensive. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost lângă noi. Toţi au participat la aceşti ani minunaţi.
Chiar dacă am fost aproape de Europa, nu am reuşit să facem acest pas. Ne-am atins nivelul maxim. Nu pot să fiu supărat, probabil de mâine voi analiza exact ce s-a făcut.
Cine cunoaşte puţin fotbal a văzut că noi am dat totul pe teren. Nu voi trece uşor peste aceste lucruri, dar se întâmplă, şi cei mai mari fotbalişti ratează penalty-uri. Am pierdut pe mâna noastră.
Trebuie să fie oamenii lângă noi, să ne ajute un sprijin financiar. Au fost foarte multe probleme la club, dar nu e momentul să mă vait, ci trebuie să ne bucurăm, pentru că am fost puţini mai buni decât Botoşani, Dinamo, Craiova şi Voluntari. Nu ne-a dat nimeni nicio şansă, dar uite că am reuşit ceva.
Este clar că unora li se termină contractul, la alţii trebuie să renunţăm, pentru că nu au dat randamentul bun. Cu unii o să continuăm. Să nu vă gândiţi că voi avea buget de 10-15 milioane de euro. Eu sper să am buget puţin mai mare decât anul acesta, dar bugetul să-l consolidăm încât să primim banii la timp.
Chiar dacă sunt necăjit că am pierdut două posibilităţi de a merge în Europa, trebuie să mă bucur pentru băieţi şi pentru suporteri, care cred că-şi vor aminti de sezonul acesta”, a declarat Dorinel Munteanu.
Oţelul şi Universitatea Cluj, locul doi, respectiv locul patru în play-out, au jucat semifinala barajului deoarece UTA Arad, câştigătoarea play-out-ului, şi AFC Hermannstadt, formaţia clasată pe locul 3, nu au obţinut licenţa pentru cupele europene.